Echipa naţională a României a învins luni seara, pe teren propriu, scor 3-1, echipa naţională a Lituaniei, în cadrul grupei C2 din Divizia C a Ligii Naţiunilor.

Partida din Ghencea a început perfect pentru tricolori, care au deschis scorul în minutul 4, după o pasă excelentă a lui Stanciu, finalizată de Valentin Mihăilă.

Oaspeții au egalat în minutul 34, prin Kucys, la o acţiune de atac care a surprins defensiva tricoloră.

Tricolorii au preluat conducerea în minutul 87. Ianis Hagi a fost faultat în careu de către Lasickas, arbitrul a dictat penalti după ce faza a fost controlată de VAR, iar Răzvan Marin a transformat.

În minutul 90+2 Alexandru Mitriţă a plecat pe contraatac, a trimis la Alibec, acesta i-a pasat tot lui, iar Mitriţă a stabilit scorul final, 3-1 pentru România.

Fanii tricolorilor au fost la înălțime pe tot parcursul meciului, grupul “UnitisubTricolor” și suporterii prezenti pe arena din Ghencea , au cântat împreună imnul României!

Mircea Lucescu – Jucătorii de rezervă sunt extrem de importanți!

“Dacă în Kosovo cei care au intrat nu au schimbat meciul, azi au reușit. Realizările individuale ale lui Ianis și Mitriță ne-au adus victoria. Jucătorii de rezervă sunt extrem de importanți. Rezevele pun presiune pe titulari, dar aduc și ceva pe teren. Ce le-am spus la pauză rămâne între noi.
Pentru noi urmează două meciuri în deplasare, să vedem în ce măsură revin la națională în formă bună. Le-am recomandat să dea totul la echipele de club, să facă performanță, pentru că așa vor profita și ei”, a declarat selecționerul Tricolorilor, Mircea Lucescu.

România are şase puncte şi ocupă primul loc în grupă, fiind urmată de Kosovo şi Cipru, ambele cu câte trei puncte. Lituania este pe ultimul loc, fără punct câştigat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.