„Măgurele pe bicicletă” este un alt eveniment desfășurat în Măgurele, care strânge la un loc copii și tineri iubitori de sport, mișcare și activități în aer liber.
Ediția 2024, a V-a la număr, a avut loc duminică, 22 septembrie 2024.
Proiectul a luat naștere în timpul pandemiei de COVID, fiind organizat de către doi foști elevi ai Școlii Gimnaziale Măgurele, Barbu Cătălin și Stavar Robert, a căror dirigintă a fost chiar directorul instituției de învățământ, prof. Claudia Iliescu.
Scopul acestui eveniment – concurs este acela de a încuraja viitoarele generații să facă mișcare în aer liber, pentru o viață mai sănătoasă.
În cadrul acestui concurs copiii își dezvoltă atât spiritul de competiție, dar și cel de echipă, își pot dezvolta grija față de natură și de tot ce ne înconjoară.
Și în acest an, evenimentul a fost unul reușit, iar participanții pe biciclete au fost în jur de 160, de diferite vârste, ceea ce înseamnă că „Măgurele pe bicicletă” este o competiție între generații.
Evenimentul a fost susținut de Primăria Măgurele, care a făcut o importantă sponsorizare, apă și 100 de cadouri.
Cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Măgurele au contribuit și ele din fonduri proprii cu 1000 de lei.
,,Dacă dorim să formăm oameni sănătoși, rezistenți, cu capacitate de muncă eficientă şi creativă, atunci sportul trebuie să facă parte din activitatea copiilor noștri. Exercițiile fizice contribuie la formarea personalității.
Așadar, prilejul organizării acestui eveniment, “Măgurele pe bicicletă”, este un reper bun pentru a ne da seama că tinerii noștri din Măgurele aleg un stil de viață sănătos.
Voi susține mereu orice fel de sport desfășurat în comuna noastră și îi felicit pe câștigătorii competiție pe două roți, de astăzi, dar nu în ultimul rând și pe toți cei care au participat”, a spus primarul Comunei Măgurele, Vasilică Diaconu
Cele 3 biciclete acordate ca premii au fost câștigate de elevii Pleșoiu Teodora, Pană Flavius și Nicolae Patricia.