După amenajarea de trotuare și piste de biciclete din bani europeni, la Măgurele, primarul Vasilică Diaconu vine cu vești bune pentru locuitorii comunei.

Marți, 22 octombrie, primarul din Măgurele, împreună cu ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, au semnat un nou contract care vizează de această dată lucrările de canalizare pentru străzile laterale din comuna Măgurele.

Citiți și Locuitorii din Măgurele vor beneficia de piste de biciclete din bani europeni și trotuare noi

Primarul Vasilică DIACONU a fost prezent astăzi la MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI ADMINISTRAȚIEI, unde a semnat un nou contract de finanțare pentru ,,Reţele de canalizare în comuna Măgurele”, în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare de 21,500,000 LEI. Această investiție vizează lucrările de canalizare pentru străzile laterale din comuna noastră.

De asemenea, contractul de proiectare și execuție a fost deja licitat, urmând ca de mâine să se emită ordinul de începere al lucrărilor de proiectare, execuția în teren fiind programata tot de anul acesta.

Aceste investiții sunt esențiale pentru dezvoltarea comunităților locale, contribuind la o viață mai bună pentru toți locuitorii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.