În 30 octombrie 2024, la ora 09:30, Spitalul Privat SanConfind din Poiana Câmpina a găzduit un workshop medical în premieră prahoveană dedicat tratamentului incontinenței urinare de stres la femei, utilizând o metodă modernă și minim invazivă – injectarea cu implant bioresorbabil UROLON.
Acest eveniment a marcat o premieră națională în cadrul SanConfind și a atras medici de diverse specialități, invitați să participe la această demonstrație medicală avansată.
Două paciente selectate au beneficiat gratuit de tratamentul cu UROLON, un implant bioresorbabil oferit de compania Pharma Telnet, în cadrul workshopului. Echipa medicală care a realizat procedurile a fost coordonată de dr. Silviu Sandu, medic specialist urolog la SanConfind, cu o vastă experiență în tratarea afecțiunilor urologice.
Certificare internațională pentru dr. Silviu Sandu
Un moment important al evenimentului a fost prezența unui invitat special de renume internațional, profesorul urolog Andelo Mojsovic din Croația, membru al Societății Internaționale de Continență. După finalizarea intervențiilor medicale, dr. Silviu Sandu a primit certificarea oficială ca trainer pentru injectările transuretrale cu UROLON, confirmând astfel expertiza și competențele sale în utilizarea acestui tratament inovator.
Workshop transmis live către invitați
Workshopul medical a avut un format interactiv, fiind transmis live din sala de intervenții către un auditoriu special amenajat în incinta SanConfind. Medicii invitați au avut oportunitatea să urmărească în timp real întreaga procedură, să discute cazurile și să adreseze întrebări echipei medicale, oferindu-se astfel o experiență educațională unică și practică.
Un pas important în combaterea incontinenței urinare
Incontinența urinară de stres afectează un număr semnificativ de femei, provocând disconfort și scăzând calitatea vieții. Workshopul organizat de SanConfind și-a propus să pună accentul pe soluții eficiente și inovative, cum este injectarea cu UROLON, o metodă minim invazivă care îmbunătățește rapid simptomele și oferă o recuperare rapidă. Utilizarea UROLON reprezintă un pas înainte în managementul acestei afecțiuni, consolidând poziția SanConfind ca un centru medical de excelență.
Despre UROLON și beneficiile sale
UROLON este un implant bioresorbabil aprobat internațional, utilizat în tratamentul incontinenței urinare de stres prin injectare transuretrală. Acesta acționează prin întărirea structurii sfincterului urinar, ajutând pacienții să-și recapete controlul asupra vezicii urinare. Procedura este rapidă, neinvazivă și poate fi realizată în ambulatoriu, oferind rezultate excelente cu disconfort minim pentru pacienți.
SanConfind continuă să inoveze și să ofere pacienților din România acces la tratamente de ultimă generație, susținând educația medicală prin workshopuri de specialitate și colaborări internaționale.
Centrul Medical SanConfind Poiana Câmpina
Spitalul și-a deschis porțile pentru pacienți în 2015 și a crescut etapizat până la cele 22 de activități/ specialități medicale (cardiologie, chirurgie, dermatovenerologie, diabet zaharat/ boli de nutriție, endocrinologie, radiologie și imagistică medicală, gastroenterologie, medicină internă, medicina muncii, neurochirurgie, neurologie, obstetrică ginecologie, oftalmologie, O.R.L, ortopedie, pediatrie, pneumologie, psihologie, recuperare medicală, urologie, chirurgie cardio-vasculară, laborator analize medicale. Astăzi, pentru cele 90 de paturi pe care le pune la dispoziția pacienților, SanConfind Câmpina are 230 de angajați.