Când s-a pus întrebarea între iudei, saduchei, farisei şi elini despre Domnul nostru Iisus Hristos, unii spuneau că este proroc, alţii că este înşelător, iar alţii că e Fiul Lui Dumnezeu.
El este Cel ce a plecat cerurile şi S-a pogorât pentru păcatele noastre şi S- a născut din Sfânta şi curata Fecioară, cea aleasă înainte de întemeierea lumii. El a luat neputinţele noastre şi a purtat slăbiciunile noastre. Pe orbi i-a luminat, pe leproşi i-a curăţit, pe demoni i-a izgonit şi pe toţi ne-a mântuit”.
Pe când îl învinuiau, cei din sobor au văzut faţa lui Ştefan strălucind ca faţa de înger. Umplându-se de râvnă, Ştefan a zis împotriva lor cuvânt de mustrare, iar ei auzindu-l şi neputând suferi s-au pornit cu nespusă mânie şi scrâşneau cu dinţii asupra lui. Scoţându-l afară din cetate, l-au ucis cu pietre, pe când el se ruga pentru ei, zicând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” şi, acestea zicând, a adormit. Sfintele sale moaşte, au fost luate de nişte bărbaţi evlavioşi şi puse într-o raclă făcută din lemn de Persia.