Aşezarea geografică a Câmpinei a facut-o din străfundul anilor, loc plăcut, recreativ prin frumuseţile sale naturale şi prin însuşirea climei sale.
Câmpina este atestată documentar la 8 ianuarie 1503, numele acesta figurând în registrele vigesimale ale negustorilor braşoveni care tranzitau Valea Prahovei, o zonă folosită drept drum comercial, constituind încă din secolul al XIV-lea o cale de comunicaţie între provinciile româneşti, Transilvania şi Muntenia.
Deşi în actele emise de cancelariile domneşti este menţionată „vama Prahovei”, există certitudinea că satul Câmpina, graţie poziţiei sale geografice la intrarea în munţii Carpaţi şi amplasării la distanţă egală de Bucureşti şi Braşov, era vamă, punctul strategic pentru controlul mărfurilor.
Acest lucru a făcut posibilă o dezvoltare rapidă a aşezării, localitatea beneficiind de nenumărate avantaje în urma schimburilor comerciale care aveau loc aici. A funcţionat ca vamă din anul 1422 până în 1840, când, pentru un timp scurt vama s-a mutat la Breaza, iar după aceea la Predeal, punctul de frontieră atunci cu Ardealul.
Pe drumul Câmpinei se aflau hanuri pentru călătorii spre Transilvania. Tot aici, în urma cererii scrise a boierului Scarlat Câmpineanu adresată domnitorului Moruzi în anul 1799, se va ţine un obor de vite în fiecare luni, fapt ce aduce noi avantaje târgului.
În 1822, Câmpina ajunge pe primul loc în lista vămilor Ţării Româneşti, atu-ul fiind păcura, element ce conferea importanţă şi valoare acestui loc.
Ocupaţiile câmpinenilor în această perioadă erau: agricultura, comerţul, albinăritul, cărăuşia şi extragerea păcurei din subsolul aşezării de către renumiţii fântânari. Aici funcţionau atunci opt mori de apă, situate pe Prahova şi pe Doftana.
Documentele arată preocuparea edililor oraşului de a dezvolta localitatea din punct de vedere al confortului urban, prin: străzi pavate, felinare, piaţă comercială, grădina publică. Se menţionează, între altele, despre băile minerale amenajate din anul 1857 în jurul izvoarelor saline şi sulfuroase de pe platoul sudic al oraşului, devenit proprietatea lui Dumitru Hernia.
În mijlocul parcului întins pe o suprafaţă de 2,5 ha este ridicată o capelă în stil baroc, ce adăpostea mormântul lui Dumitru Hernia, un lăcaş veritabil monument de artă, ajuns astăzi o admirabilă ruină.
Frumuseţea şi blândeţea climei Câmpinei au fost motivele pentru care oameni de seamă ai neamului vor avea aici reşedinţa: pictorul Nicolae Grigorescu, savantul Bogdan Petriceicu Hasdeu, dr. chimist Constantin Istrati, Ion Heliade Rădulescu.
Mica industrie se făcea simţită aici prin atelierul şi turnătoria lui Carol Saicovici, iar în 1911, prin turnătoria fraţilor Zipter.
Dintr-un mic orăşel provincial, Câmpina a devenit un puternic centru industrial petrolifer şi metalurgic, transformându-se puţin câte puţin în ceea ce este astăzi: una dintre cele mai frumoase şi prospere aşezări din România, în care convieţuiesc aproximativ 38.000 de locuitori.
