Un incendiu a cuprins vineri seară o anexă (magazie) în localitatea Teișani.

Pentru localizarea și lichidarea incendiului au fost mobilizați pompierii militari din cadrul Detașamentului Vălenii de Munte cu 2 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 100 mp la o magazie unde erau depozitate anvelope. Prin acțiunea promptă a pompierilor, incendiul a fost localizat în timp util, astfel că a fost împiedicată propagarea acestuia la un service auto aflat în proximitate.

Incendiul este lichidat. Se lucrează pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului și pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu.

ISU PRAHOVA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.