Veste bună: baza sportivă de pe strada Latină poate reveni la viaţă, graţie Consiliului Judeţean Prahova.

Prahovenii care iubesc sportul ştiu, cu siguranţă, istoria terenului de pe strada Latină, din Ploieşti. Tumultul meciurilor de handbal memorabile care au avut loc aici s-a tot estompat, de-a lungul timpului, în special din cauza faptului că, de cel puţin 15 ani, baza sportivă a fost lăsată în paragină, fiind , practic, abandonată.

Vicepreședintele Consiliului Judeţean Vlad Dumitrescu şi consilierul judeţean Rareş Enescu sunt cei care au iniţiat acestă opraţiune de “renaştere” a bezei de pe Latină, aflată acum în proproetatea MTS, prin Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Prahova.

“De mai bine de 15 ani, în inima Ploieştiului, pe strada Latină, zace în paragină această bază sportivă, care este atât de încărcată de istorie.

Este nevoie de acţiune şi tocmai de aceea, Consiliul Judeţean Prahova doreşte să se implice activ şi să preia această locaţie, pentru ca ea să poată fi modernizată şi redată circuitului sportiv.

Din partea noastră există toată deschiderea şi suntem convinşi că proiectul va fi dus la capăt.

Baza va fi modernizată şi va redeveni un punct de interes pentru sportul prahovean.

Doar un pas către normalitate, din punctul meu de vedere!”, a declarat Vlad Dumitrecu, vicepreședintele Consiliului Județean Prahova.

Clădirea existentă la baza de pe strada Latină  şi terenul aferent pot redeveni, astfel, puncte de atracţie atât pentru sportivii din judeţ, dar şi pentru publicul prahovean iubitor de sport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.