UPDATE: La finalul intervenției, pompierii au stabilit că a fost vorba despre o acumulare de gaze în bucătărie, cel mai probabil de la un aragaz rămas în funcțiune.
Au fost afectate 38 de locuințe. Pompierii au evacuat 8 persoane, iar alte 19 s-au autoevacuat. 3 persoane au fost asistate la fața locului de către echipajele SMURD și SAJ Prahova, toate au suferit atacuri de panică. Nu au fost transportate la spital.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Ploiești au intervenit prompt, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu declanșat în urma unei explozii produse într-un apartament situat pe strada Malu Roșu din municipiul Ploiești. Incidentul, care a avut loc la etajul 2 al unui bloc de locuințe, a mobilizat rapid forțe impresionante ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova.
La fața locului au fost trimise, în cel mai scurt timp, trei autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă. Echipele de intervenție au acționat rapid pentru a gestiona situația critică, prioritatea fiind evacuarea locatarilor și stingerea incendiului.
Explozia, urmată de un incendiu, a afectat un apartament de la etajul 2. Pompierii au evacuat șase persoane din apartamentele situate la etajele superioare, acestea neprezentând răni. Alte persoane au reușit să se autoevacueze, numărul total al acestora urmând a fi comunicat ulterior. În apartamentul unde s-a produs deflagrația, a fost identificată o victimă: un bărbat în vârstă de aproximativ 75 de ani, care a suferit arsuri de gradele I și II pe circa 20% din suprafața corporală. Acesta primește îngrijiri medicale la fața locului, starea sa fiind sub supravegherea echipajelor medicale.
Incendiul a fost localizat de către pompieri, iar în prezent se lucrează intens pentru lichidarea completă a focului și evacuarea fumului din clădire. Misiunea rămâne în dinamică, autoritățile urmând să revină cu informații actualizate pe măsură ce situația evoluează.
ISU Prahova continuă să monitorizeze și să gestioneze incidentul, asigurând siguranța locatarilor și investigând cauzele care au dus la producerea exploziei. Vom reveni cu detalii suplimentare pe măsură ce acestea vor fi disponibile.
Sursa: ISU Prahova