Astăzi, de Ziua Înălțării Domnului, comunitatea din Măgurele s-a reunit într-un moment de profundă semnificație spirituală și istorică, celebrând totodată Ziua Eroilor. În această zi sfântă, primarul Vasilică Diaconu și viceprimarul Andrei Pătrașcu au adus un omagiu emoționant celor care și-au dat viața pentru libertatea și demnitatea neamului românesc, depunând coroane de flori la toate monumentele eroilor din comuna noastră.

Gestul conducerii Primăriei Măgurele, marcat de respect și recunoștință, a fost completat de o slujbă solemnă oficiată la Monumentul Eroilor, în prezența multor locuitori. Acest moment de comuniune a reafirmat valorile care ne definesc ca popor: credința, solidaritatea și memoria celor care, prin sacrificiul lor, au clădit temelia României de astăzi.

,,Ziua Înălțării Domnului ne îndeamnă să privim spre cer, dar și spre istorie, să ne amintim de jertfa eroilor noștri și să le cinstim memoria prin fapte care să le onoreze curajul. Comuna Măgurele rămâne un loc unde tradiția și respectul pentru trecut se împletesc armonios cu aspirațiile pentru un viitor mai bun.

Să păstrăm vie flacăra recunoștinței și să ne rugăm ca sacrificiul eroilor noștri să fie un far călăuzitor pentru generațiile viitoare. Hristos S-a Înălțat!”, a spus Vasilică Diaconu, Primarul Comunei Măgurele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.