Se întâmplă iar. Istoria, eterna mașină de tocat iluzii, își suflecă mânecile și începe să repete scenele de care ne făceam că am scăpat. Germania, patria care cândva scria pe plăcuțele de pe șenile „Gott mit uns”, primește undă verde să-și umfle mușchii industriali-militari.
Motivul? O „amenințare rusă” care e mai mult o sperietoare bună de ținut fraierii în casă și contabilii ocupați cu transferuri de miliarde spre complexul militar-industrial.
Nu știu dacă ați observat, dar, atunci când Germania se înarmează, Europa ar face bine să se pregătească de necaz. E o regulă nescrisă, dar confirmată istoric. Prima dată, în 1914, bum! A doua oară, în 1939, bum-bum! Acum ne pregătim de un remix modern, „Blitzkrieg Economicus și Proxy War Continentalis”.
Cine câștigă din treaba asta? Rheinmetall, MBDA, BAE Systems, Leonardo, Thales, Lockheed, Raytheon și alții, care vând armament cu garanție de folosire rapidă. Bursele din New York, Frankfurt și Londra, care dansează pe cursul euro și al dolarului, în timp ce politicienii predică despre pace și securitate. O mână de bănci, câteva trusturi de armament și câteva state care-și fac bilanțul pe spinarea Estului european.
Și cine pierde? Poporul ucrainean, folosit ca scut viu. Noi, ceilalți, care vom plăti pentru rachetele „defensive”, pentru munițiile „în scop umanitar” și pentru creditele de război pe care le vom achita din pensii, salarii și accize.
România? Noi facem ce știm mai bine: luăm poziția ghiocelului. Ne cumpărăm F-uri second-hand, declarăm că suntem „în prima linie a democrației” și dăm cu subsemnatul pe memorandumurile de achiziții obligatorii. Dacă se întâmplă să avem ghinionul istoric de a fi din nou pe frontul altora, vom fi mobilizați în numele libertății europene.
Ce nu înțeleg guvernanții noștri e că libertatea adevărată nu se cumpără cu rachete, ci cu coloană vertebrală. Iar noi, de la Carol I încoace, n-am prea mai trecut pe la magazinul ăsta.
Iar sufletele celor pieriți? Păi, da, că, între două știri despre tancuri și drone, nimeni nu-și mai amintește de ele. Dar să nu vă închipuiți că dispar. Ele rămân, energie pură, hrană pentru cei care profită de frică și durere. Cert e că în război nu doar carnea moare, ci și liniștea lumii.
Europa a mai trecut pe aici. De fiecare dată a plătit scump. Poate ar fi momentul să ne întrebăm dacă nu cumva suntem iar pe marginea prăpastiei, fredonând cu veselie imnul înarmării generale, în timp ce istoria își ascute coasa.
Cu amărăciune lucidă și martor al eternei prostii ciclice a lumii,
Ninel PEIA
Senator al României
