Vineri, 1 august 2025, de la ora 21:00, stadionul „Ilie Oană” din Ploiești va fi gazda unei confruntări de tradiție în fotbalul românesc între Petrolul Ploiești și FC UTA Arad. Meciul, contând pentru etapa a 4-a a Superligii României!

Sub comanda lui Liviu Ciobotariu, Petrolul a construit o echipă solidă, bazată pe o defensivă aproape de neclintit. Cu doar un singur gol primit în primele trei etape, „lupii galbeni” se laudă cu una dintre cele mai bune apărări din campionat. Acel singur gol a venit de la FCSB, într-un meci în care prahovenii au arătat că pot ține piept echipelor de top. Momentan pe locul 8, cu 4 puncte, Petrolul vine după o victorie categorică, 3-0, în fața celor de la Metaloglobus București, un rezultat care le-a dat încredere.

„Vom întâlni o echipă aflată într-o formă foarte bună, atât ca randament, cât și prin prisma rezultatelor obținute în primele etape. I-am studiat, este clar că au un anumit mod de a juca și trebuie să fim foarte bine pregătiți pentru acest joc. Dar, vom fi acasă, venim după un rezultat pozitiv și ne dorim foarte mult să legăm victoriile, mai ales că am putea face asta în fața propriilor suporteri. Vreau să le mulțumesc pentru încurajările pe care le-am simțit din plin în meciul cu Metaloglobus și îmi doresc să vină în număr cât mai mare și la această partidă și să ne bucurăm împreună, la final”, a spus tehnicianul petroliștilor, Liviu Ciobotariu.

„Îl cunosc foarte bine pe Adi Mihalcea, am fost colegi, suntem prieteni, știu că este un antrenor care își așează foarte bine echipa în teren și nu pot decât să-l felicit pentru modul în care lucrează. UTA este o formație cu un atac pozițional format din 3-4 jucători foarte interesanți, în formă, și mă refer aici la Costache, Abdallah, Roman, dar are și în linia mediană fotbaliști cu experiență, care pasează foarte bine. Dar avem și noi atuurile noastre, suntem pregătiți și ne dorim foarte mult să câștigăm și să facem lumea fericită”, a continuat Ciobotariu.

Echipe probabile

Petrolul Ploiești

Echipă probabilă Petrolul Ploiești:
Portar Bălbărău
Fundași Ricardinho, Roche, Papp, Prce
Mijlocaşi Jiry, Keita, Boțogan
Atacanţi Ludewig, Doumtsios, Grozav


UTA Arad

Echipă probabilă UTA Arad:
Portar D. Iliev
Fundași Țuțu, Poulolo, Pospelov, Padula
Mijlocaşi V. Durmen, Ov. Popescu – V. Costache, A. Roman, Tzionis
Atacanţi Abdallah


Echipă probabilă UTA Arad
PortarD. Iliev
FundașiȚuțu, Poulolo, Pospelov, Padula
MijlocaşiV. Durmen, Ov. Popescu – V. Costache, A. Roman, Tzionis
AtacanţiAbdallah

Partida de pe Stadionul Ilie Oană va începe de la ora 21:30 și va fi difuzată LIVE pe Digi Sport 1 & Prima Sport 1.