MOTTO: Când ești sănătos, ai o groază de probleme; când ai o problemă de sănătate, ai o singură problemă. O întâmplare care mă face să apreciez mai mult fiecare clipă de bine!
Haideți să vă spun câteva gânduri „la rece”. La recele călcatului de un taxi, eu mergând regulamentar. Acum o să mă blamați mulți, pentru că mergeam pe o trotinetă electrică. Da, dar sunt șofer de peste 20 de ani, nu am provocat și nu am fost implicat în niciun accident până în dimineața zilei de 12 noiembrie 2025, după ceasul de la turnul Halelor Centrale, ora 07:55.
Îmi place să merg pe trotinetă electrică, regulamentar, cu respect față de participanții la trafic, deoarece economisesc timp, nu poluez orașul, fac economie de combustibil și nu am stresul locurilor de parcare. Dar Ploieștiul ce îmi oferă mie? Nesiguranță, străzi cariate și lipsa unei piste amenajate corespunzător. Dar asta este o altă discuție.
Bun. Acestea fiind spuse, în 6 ani de când străbat orașul electric, pe două roți, mergând civilizat și preventiv, am acordat și mi s-a acordat respect în trafic.
Pe data de 12 noiembrie, într-o dimineață de miercuri, însă, un taxi mi-a curmat traseul și, pe strada Emil Zola, vis-a-vis de turnul cu ceas de la Hale, șoferul care schimba direcția de mers, dorind să intre în parcarea de lângă Parcul Foamei, a privit prin mine și m-a făcut una cu asfaltul, fără timp de reacție, în timp ce eu mă deplasam regulamentar. Șoferul acela cu privirea înghețată, al cărui nume nu îl cunosc, și-a manifestat un dispreț total față de suferințele mele fizice, față de sângele care îmi țâșnea din față ca o fântână arteziană. Dorindu-și doar să nu vină poliția să îl sancționeze, taximetristul îmi repeta obsesiv și frenetic „să nu-i fac rău”!
Acum întreb și eu… Ce rău îți poate face un muribund după ce l-ai tăvălit cu mașina fără vina lui?
În timp ce sângele se închega pe haine, iar durerile începeau să mă cuprindă tot mai tare, un prieten ajuns la fața locului, pe care am reușit să îl sun cu ultimele puteri, a apelat 112, iar SMURD-ul a ajuns în câteva minute, poliția rutieră la fel.
Sunt urmate procedurile, echipa SMURD mă preia cu grijă și ajung la UPU, la Spitalul de Urgență Ploiești, sau cum îi spun unii — Spitalul Iadului.
Imobilizat pe targă, cu gulerul cervical, plin de dureri și cuprins de panică, nu am privit foarte mult în jurul meu, dar de la intrarea în UPU am avut sentimentul că sunt pe mâini bune.
Purtam grija neglijențelor despre care auzisem, dar surprinderea mea a fost mare când salvatorii de vieți de la UPU nu m-au blamat precum un trotinetist călcat de taxi, ci, fără ezitare, m-au șters de sânge pe față, iar fără un timp mare de așteptare, rând pe rând, medicii au început investigațiile și examinarea mea medicală: computer tomograf, radiografii, ecograf, consult amănunțit, dezinfectat, bandajat.
În final nu am scăpat de cusut și de copci! Se pare că am mușcat un pic din asfalt…
Aici simt nevoia să vă împărtășesc faptul că, după ce m-a curățat cu grijă, mi-a administrat anestezic și vaccinul antitetanos, doamna asistentă Cioboata Simona mi-a cusut rana destul de mare și adâncă din barbă și, în ciuda faptului că doamnei asistente i se citea epuizarea pe chip, nu a încetat nicio clipă să mă încurajeze și să își dea silința pentru a mă face bine.
Da, Dumnezeu lucrează prin oameni! Am simțit acest lucru din plin, într-un loc despre care se spune că e iad. Pentru mine și pentru pacienții din UPU a fost de fapt locul salvării, unde echipe de medici, asistenți și brancardieri epuizați de gărzi și sute de cazuri medicale urgente nu neglijează pe nimeni.
Am văzut, am trăit și vă mărturisesc că la Spitalul Județean de Urgență Ploiești există empatie, există speranță, există specialiști — poate nu suficienți, poate nu odihniți — dar în niciun caz incompetenți, în niciun caz inumani!
Am ajuns pe mâinile unui medic despre care nu știam foarte multe: ce specializare are sau cine este. Domnul doctor Andrei Ilinca a avut grijă de mine și, în ciuda multelor urgențe medicale, am simțit că este conectat la problemele unui pacient ajuns în UPU, pentru care orice secundă este importantă pentru salvarea vieții.
În toată această experiență grea, unul dintre oamenii care au fost tot timpul lângă mine, a fost asistentul medical SMURD, Iulian Nicolescu. Prin profesionalismul său, prin calmul cu care a gestionat situația și prin grija acordată din primele secunde, am simțit că nu sunt doar un „caz”, ci un om aflat în nevoie. Modul atent în care m-a preluat, răbdarea și siguranța pe care mi-a transmis-o în acele momente de panică au fost pentru mine o ancoră. Pentru astfel de oameni, care își fac meseria cu dăruire și empatie, merită să avem toată recunoștința.
La momentul scrierii acestui material mă dor toate oasele, ca și cum aș fi fost lovit de tren, sunt plin de vânătăi și alte efecte secundare, care sper să se amelioreze în câteva zile de repaus. Dar, ca un ultim gând, doresc să vă spun că în dimineața zilei de 12 noiembrie a fost pentru prima dată când am intrat în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești și, prin ochii unui pacient destul de avariat, vă spun că acolo nu e iad, ci o unitate spitalicească modernă, unde eu m-am simțit în siguranță.
