Într-o perioadă în care discursul public este dominat de nemulțumiri, acuzații și reproșuri, vocea unui om din educație readuce în prim-plan o temă esențială: responsabilitatea personală. Prof. Claudia Iliescu, directorul Școala Gimnazială Măgurele, transmite un mesaj direct și necesar: „Verticalitate și responsabilitate… consider că nu cer prea mult!”
Declarația sa nu este un reproș, ci o invitație la reflecție. Trăim vremuri în care este mai ușor ca oricând să aruncăm cu vorbe, să criticăm și să ne plângem. Este la îndemână să spunem ce nu face statul pentru noi, ce nu funcționează, cine este de vină. Însă întrebarea esențială rămâne: noi ce facem?
Coerența dintre cuvinte și fapte
„Verticalitatea nu înseamnă zgomot”, subliniază prof. Iliescu. Într-o societate în care vocile cele mai puternice tind să acapareze spațiul public, ideea de verticalitate este adesea confundată cu vehemența. În realitate, verticalitatea înseamnă coerență între ceea ce spunem și ceea ce facem. Înseamnă să rămânem drepți chiar și atunci când este dificil, când compromisul pare mai comod, iar tăcerea – mai sigură.
A fi vertical nu presupune gesturi spectaculoase, ci consecvență zilnică. Înseamnă să ne analizăm propria implicare înainte de a căuta vinovați în exterior. Să ne întrebăm dacă suntem corecți în relația cu statul, dacă ne plătim dările cinstit, dacă ne respectăm munca și dacă ne îndeplinim responsabilitățile cu seriozitate.
De la spectatori la cetățeni implicați
Este ușor să cerem. Este mai greu să contribuim. Este ușor să criticăm. Este mai greu să construim.
Mesajul directorului Școlii Gimnaziale Măgurele atinge o realitate sensibilă: mulți dintre noi ne raportăm la societate ca spectatori nemulțumiți, nu ca actori implicați. Așteptăm schimbarea „de sus”, din decizii politice sau din reforme anunțate la televizor. Însă schimbarea reală, așa cum subliniază prof. Iliescu, nu începe pe ecrane și nici pe rețelele sociale. Ea începe în conștiința fiecăruia.
În felul în care ne facem treaba.
În onestitatea cu care ne trăim viața.
În curajul de a fi corecți, chiar și atunci când nimeni nu ne vede.
Educația – spațiul în care se formează caractere
Venind din mediul educațional, apelul la verticalitate capătă o semnificație aparte. Școala nu este doar un loc al acumulării de cunoștințe, ci un spațiu al formării caracterelor. Copiii învață nu doar din manuale, ci și din exemplul adulților. Învață din felul în care profesorii, părinții și liderii comunității aleg să se raporteze la reguli, la muncă, la adevăr.
Dacă adulții cultivă responsabilitatea, onestitatea și respectul, aceste valori devin repere pentru generațiile viitoare. Dacă, dimpotrivă, discursul public este dominat de victimizare și revoltă sterilă, tinerii vor prelua același model.
O alegere personală, în fiecare zi
„Dacă vrem o țară mai bună, trebuie mai întâi să fim noi mai buni. Dacă vrem respect, trebuie să oferim respect. Dacă vrem dreptate, trebuie să trăim drept.” Mesajul este simplu, dar profund.
Verticalitatea nu este o lozincă și nici un slogan de campanie. Este o alegere zilnică. O alegere care nu aduce întotdeauna aplauze, dar care construiește în timp o societate solidă.
Într-un context în care nemulțumirea pare să fi devenit reflex, apelul la asumare și implicare reală este mai actual ca oricând. Poate că schimbarea pe care o așteptăm nu va veni printr-un gest spectaculos, ci prin mii de gesturi mici, repetate consecvent: onestitate, muncă bine făcută, respect reciproc.
Verticalitatea nu face zgomot. Dar construiește.
