Polițiștii rutieri din cadrul Poliția Municipiului Ploiești au fost sesizați, la data de 2 martie a.c., cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Vasile Lupu din municipiu.
Oamenii legii s-au deplasat de urgență la fața locului, iar din primele verificări a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 52 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pătruns dintr-o parcare către drumul public, efectuând un viraj la stânga. În acest context, ar fi intrat în coliziune cu un motociclu condus de un tânăr de 21 de ani, care circula din direcția străzii Cuza Vodă către Bulevardul Republicii.
Impactul s-a soldat cu rănirea motociclistului, care a suferit leziuni corporale și a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.













