Deputatul Bogdan Toader a anunțat public că grupul consilierilor locali ai PSD din Ploiești nu va susține proiectul de buget al municipiului până când administrația locală nu va achita datoriile curente generate de funcționarea instituției.

Potrivit acestuia, bugetul orașului „trebuie construit pe o fundație solidă, nu pe datorii amânate”, iar responsabilitatea față de ploieșteni începe cu plata obligațiilor existente.

Datorii de aproximativ 247 milioane lei la secțiunea de funcționare

Conform declarației, la secțiunea de funcționare, municipalitatea înregistrează datorii de aproximativ 247 milioane lei, aferente unor servicii publice esențiale. Printre cele mai importante restanțe se numără:

Transport public – aproximativ 55 milioane lei;

Servicii de salubritate – peste 18 milioane lei;

Serviciul de termoficare – aproximativ 14,8 milioane lei.

În cazul termoficării, deputatul a precizat că există și o datorie eșalonată separat, din care suma exigibilă în acest an este de aproximativ 32,5 milioane lei.

Alte obligații restante includ:

Iluminat public și mentenanță rețea – aproximativ 2,7 milioane lei, din care circa 1 milion lei pentru lucrări de iluminat ornamental și montaj sezonier;

Reparații și intervenții în unități de învățământ – aproximativ 1,1 milioane lei;

Servicii și programe finanțate conform Legii 350/2005 – peste 1 milion lei;

Taxe și obligații de mediu – aproximativ 1,17 milioane lei;

Servicii de gospodărire urbană – aproximativ 0,9 milioane lei;

Servicii de apă și canalizare – peste 0,6 milioane lei.

Aproape 13 milioane lei datorii la secțiunea de dezvoltare

În paralel, la secțiunea de dezvoltare, municipalitatea are obligații de plată de aproximativ 12,9 milioane lei, aferente unor investiții și proiecte aflate în derulare. Este vorba despre lucrări de infrastructură urbană, achiziții de echipamente pentru servicii publice, inclusiv stații de încărcare pentru vehicule electrice și proiecte de gestionare modernă a deșeurilor.

Obligații totale de peste 260 milioane lei

În total, potrivit deputatului, obligațiile financiare ale municipalității depășesc în prezent 260 milioane lei.

„Considerăm că responsabilitatea administrativă față de ploieșteni începe cu plata obligațiilor existente. Abia după ce aceste datorii sunt clarificate și stinse putem discuta despre un buget solid, orientat către investiții, dezvoltare și modernizarea orașului”, a transmis Bogdan Toader.

PSD Ploiești: disciplină financiară înainte de noi angajamente

Reprezentanții PSD Ploiești susțin că un buget corect trebuie să fie fundamentat pe disciplină financiară, transparență și prioritizarea investițiilor care contribuie la dezvoltarea municipiului. În opinia acestora, perpetuarea dezechilibrelor financiare riscă să afecteze funcționarea normală a orașului și calitatea serviciilor publice.

În acest context, votul asupra bugetului local rămâne condiționat de clarificarea și achitarea datoriilor curente, iar dezbaterea politică din Consiliul Local se anunță una tensionată, cu impact direct asupra direcției financiare a municipiului în perioada următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.