Municipiul Ploiești se pregătește să găzduiască, la finalul lunii martie, una dintre cele mai importante manifestări culturale dedicate poeziei românești. Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești organizează, în perioada 21–31 martie 2026, Festivalul de Poezie „Nichita Stănescu” – ediția a XXXVI-a, eveniment consacrat operei și moștenirii literare a marelui poet.
Festivalul va reuni scriitori, critici literari, artiști, profesori și tineri creatori, într-un amplu program artistic, educațional și interdisciplinar, desfășurat în mai multe spații culturale din municipiu. Organizatorii își propun, prin această manifestare, să aducă în prim-plan poezia contemporană, să stimuleze dialogul cultural și să promoveze valorile literaturii române.
Programul festivalului cuprinde conferințe, recitaluri poetice, lansări de carte, dezbateri literare și întâlniri cu autori, precum și activități dedicate publicului de toate vârstele. Evenimentele sunt gândite astfel încât să creeze o punte între generații și să apropie comunitatea de universul poeziei.
Festivalul va debuta sâmbătă, 21 martie, chiar de Ziua Internațională a Poeziei, printr-o activitate culturală organizată în spațiul public, menită să aducă poezia mai aproape de comunitate. În aceeași zi va avea loc și un moment poetic dedicat temei „Mama evocată în poezia românească”, o incursiune în lirica românească inspirată de una dintre cele mai profunde teme ale sensibilității umane.
Seria manifestărilor continuă în perioada 28–30 martie, când publicul este invitat la o serie de evenimente culturale variate: manifestări dedicate Francofoniei, lansări de carte, dezbateri literare și întâlniri cu autori contemporani în cadrul Seratelor Culturale „Atitudini”. De asemenea, vor avea loc recitaluri poetice și dialoguri dedicate evoluției și direcțiilor poeziei contemporane.
Un moment deosebit al festivalului va fi ziua de 31 martie, dedicată activităților educaționale și dialogului literar. Programul va include proiectul educațional „Aproape de Nichita”, adresat profesorilor și elevilor de liceu, precum și Concursul județean de recitări pentru liceeni „Sub aripa lui Nichita”. Manifestările vor fi completate de un moment omagial prin depunere de flori la bustul poetului.
Ediția din acest an se va încheia cu Conferința „Poezia contemporană”, organizată în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, la care vor participa personalități ale vieții literare românești.
Prin diversitatea și amploarea activităților propuse, Festivalul de Poezie „Nichita Stănescu” continuă tradiția culturală a Ploieștiului de a promova creația poetică și de a menține vie memoria unuia dintre cei mai importanți poeți ai literaturii române.
Programul complet al manifestărilor urmează să fie făcut public de organizatori.














