Aproximativ 150 de elevi de gimnaziu din Ploiești au avut ocazia, timp de două zile, să descopere opțiuni concrete pentru viitorul lor educațional și profesional, în cadrul unui eveniment organizat de Centrul de Formare Profesională și Dezvoltare Personală CONCORDIA.
Inițiativa a avut ca scop orientarea vocațională a elevilor care se pregătesc să finalizeze clasa a VIII-a, oferindu-le o perspectivă practică asupra domeniilor în care se pot forma după Evaluarea Națională. Totodată, participanții au avut ocazia să afle mai multe despre liceele partenere ale centrului, posibile opțiuni pentru continuarea studiilor.
Activități practice și experiențe interactive
Pe parcursul vizitei, elevii au fost implicați în activități diverse, menite să le stârnească interesul și să le ofere o primă experiență practică. Aceștia au decorat turtă dulce și au umplut biscuiți, au participat la activități de grădinărit – plantând semințe și învățând despre îngrijirea plantelor – dar și la ateliere culinare, unde au pregătit shaorma vegetariană și cocktailuri non-alcoolice.
Programul a inclus și un atelier de dezvoltare personală, în cadrul căruia elevii au fost încurajați să își descopere interesele și aptitudinile, un pas esențial în alegerea unui parcurs educațional potrivit.
Elevii practicanți, parte activă a evenimentului
Un moment important al evenimentului a fost implicarea elevilor deja înscriși în programele centrului, care se specializează în domenii precum bucătăria și ospitalitatea. Aceștia au pregătit și servit gustări pentru vizitatori, oferind astfel un exemplu concret de formare profesională aplicată și experiență reală de lucru.
Participanții au avut, de asemenea, oportunitatea de a vizita campusul și Brutăria CONCORDIA, pentru a înțelege mai bine mediul în care învață și se dezvoltă viitorii specialiști.
Orientarea timpurie, cheia unei alegeri inspirate
Reprezentanții centrului subliniază importanța unor astfel de inițiative în procesul de orientare educațională a tinerilor.
„Astfel de inițiative sunt esențiale pentru sprijinirea elevilor în alegerea unui parcurs educațional potrivit, oferindu-le oportunitatea de a explora, în mod concret, diferite domenii și de a înțelege mai bine ce li se potrivește. Considerăm că orientarea vocațională trebuie să înceapă încă din perioada gimnaziului, pentru ca tinerii să poată lua decizii informate și asumate privind viitorul lor”, a declarat Andreia Marin, Specialist Relații Publice Edu-Campus CONCORDIA.
Atelierele demonstrative organizate de CONCORDIA au devenit deja o tradiție, evenimentul aflându-se la cea de-a treia ediție consecutivă. Interesul și entuziasmul elevilor confirmă necesitatea unor astfel de programe, care îi ajută să își contureze mai clar drumul profesional încă din primii ani de formare.

























