Un incendiu a izbucnit, astăzi, la acoperișul grădiniței din satul Țărculești, comuna Gornet-Cricov, mobilizând mai multe echipaje de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova.
La fața locului au fost trimise de urgență două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de la Garda de Intervenție Urlați, o autospecială de stingere de la Punctul de Lucru Apostolache, precum și o autospecială de stingere și o autospecială de primă intervenție și comandă de la Detașamentul Mizil.
Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții ISU Prahova, flăcările se manifestau la nivelul acoperișului clădirii, afectând o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. Pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului, misiunea fiind în desfășurare la momentul transmiterii informațiilor.
Din fericire, toate persoanele aflate în unitatea de învățământ s-au evacuat în siguranță înainte ca situația să se agraveze. Este vorba despre 29 de copii și trei cadre didactice, nefiind înregistrate victime.
Într-o actualizare ulterioară, ISU Prahova a anunțat că preșcolarii au fost transportați către domicilii cu microbuzul școlar. Niciun copil nu a necesitat îngrijiri medicale.
Autoritățile urmează să stabilească împrejurările și cauza producerii incendiului după finalizarea intervenției și a cercetărilor specifice.














