Rezultatele obținute de elevii prahoveni la Evaluarea Națională confirmă, încă o dată, poziția județului în rândul celor mai performante din România. Cu această ocazie, profesorul Claudia Iliescu, directorul Școlii Gimnaziale Măgurele și consilier județean, a transmis un mesaj de apreciere pentru elevi, profesori și părinți, subliniind că educația reprezintă cea mai sigură investiție în viitor.

„Prahova are motive să fie mândră. Iar eu sunt onorată să fac parte din această mare familie a educației, care continuă să formeze oameni, caractere și destine”, a declarat Claudia Iliescu.

Potrivit acesteia, performanța județului, clasat în top trei la nivel național în urma rezultatelor de la Evaluarea Națională, este rodul muncii susținute a elevilor, profesorilor și familiilor acestora.

„Dincolo de statistici se află mii de ore de studiu, emoții, speranțe și multă muncă. Ca profesor și director de școală, cunosc îndeaproape efortul și sacrificiile care stau în spatele fiecărei note. Ca ales județean, privesc aceste rezultate cu mândrie și cu încrederea că investiția în educație este cea mai sigură investiție în viitor”, a transmis aceasta.

Directorul Școlii Gimnaziale Măgurele i-a felicitat pe toți elevii care au susținut examenul, apreciind dedicarea și perseverența fiecăruia. În mod special, Claudia Iliescu a evidențiat performanța elevului Manea David, de la Școala Gimnazială Măgurele, care a obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română.

„David, te felicit pentru această realizare de excepție!”, este mesajul adresat elevului.

În același timp, profesorul Claudia Iliescu a transmis mulțumiri și recunoștință cadrelor didactice din întreg județul, despre care spune că, prin profesionalism, răbdare și dăruire, contribuie zi de zi la formarea noilor generații.

Mesajul de apreciere s-a îndreptat și către părinți, considerați un sprijin esențial pentru copii pe parcursul pregătirii pentru unul dintre cele mai importante examene din ciclul gimnazial.

În încheiere, Claudia Iliescu și-a exprimat convingerea că viitorul județului Prahova se construiește prin educație și că actuala generație de elevi reprezintă cea mai frumoasă promisiune pentru anii care urmează.

„Felicitări tuturor! Sunt convinsă că viitorul Prahovei se construiește prin educație, iar voi, copiii de astăzi, sunteți cea mai frumoasă promisiune pentru ziua de mâine”, a transmis profesorul Claudia Iliescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.