La 1 august 1943, americanii au lansat unul dintre cele mai riscante atacuri aeriene din război: Operation Tidal Wave, bombardamentul asupra rafinăriilor din Ploiești. Ținta era vitală: petrolul românesc alimenta aproximativ o treime din armata lui Adolf Hitler. Fără el, mașina de război germană s-ar fi oprit în câteva luni. Ideea fusese susținută de Winston Churchill la Conferința de la Casablanca.
177 de bombardiere Consolidated B-24 Liberator au decolat din Benghazi, încărcate cu bombe și combustibil pentru un zbor extrem de lung. Planul era un atac surpriză la joasă altitudine. Dar o eroare de navigație a distrus surpriza: formația s-a apropiat exact din direcția unde apărarea germană era cea mai puternică.
Deasupra Ploieștiului i-au așteptat aproximativ 300 de tunuri antiaeriene și zeci de avioane de vânătoare românești și germane — inclusiv IAR 80 și Messerschmitt Bf 109. Bombardierele au intrat la câteva zeci de metri altitudine direct într-un zid de foc. Cerul s-a transformat într-un infern de explozii, fum și avioane în flăcări.
Unele echipaje au continuat atacul deși ardeau în aer. Locotenentul Lloyd Herbert Hughes și echipajul său au bombardat ținta cu rezervoarele sparte, prăbușindu-se imediat după. Addison Baker și John Jerstad au condus un bombardier deja în flăcări direct peste rafinărie înainte de a fi doborâți. Pentru misiune au fost acordate cinci Medalii de Onoare — un record pentru o singură operațiune.
Bilanțul a fost devastator: 53 de bombardiere pierdute, peste 300 de aviatori morți, alții capturați sau internați. Americanii au numit ziua „Duminica Neagră”.
Șocant însă, rezultatul militar a fost aproape nul. Rafinăriile au fost reparate rapid, iar producția de petrol a revenit la nivelul anterior în câteva săptămâni.
Atacul asupra Ploieștiului a rămas una dintre cele mai sângeroase și inutile misiuni aeriene din istoria aviației americane.
