Un accident rutier s-a produs în această după-amiază pe strada Poștei din municipiul Ploiești, fiind necesară intervenția pompierilor militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova.
La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere și un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM), pentru acordarea primului ajutor și asigurarea măsurilor specifice.
Potrivit reprezentanților ISU Prahova, în accident au fost implicate un autobuz, în care se aflau cinci ocupanți, și o motocicletă. Din fericire, niciunul dintre pasagerii autobuzului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Motociclistul, un tânăr în vârstă de 22 de ani, a fost găsit conștient, însă politraumatizat. Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost transportat la spital de echipajul de terapie intensivă mobilă pentru investigații și tratament de specialitate.
Circumstanțele producerii accidentului urmează să fie stabilite de polițiști, în urma cercetărilor desfășurate la fața locului.












