Aproximativ 50 de polițiști, acționează în această dimineață în cadrul unei razii de amploare în stațiunile Azuga, Sinaia și Bușteni având ca scop combaterea faptelor cu violență din mediul stradal.

În activități sunt angrenați polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, de ordine publică, rutieră, investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova și sunt sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova.

Ca și în acțiunile precedente de acest tip, se urmărește prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violență pe stradă, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, precum și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice și pun în pericol siguranța traficului rutier.

Acțiunea de astăzi face parte dintr-o serie de măsuri continue luate de Poliția Română pentru a asigura un climat de siguranță și a descuraja orice activitate infracțională.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru cetățenii județului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.