Echipa alPHa Running Club anunță organizarea evenimentului sportiv și de divertisment Neon Night Run, o alergare de noapte complet gratuită, dedicată comunității din Ploiești și din împrejurimi. Evenimentul va avea loc în 16 mai, în zona Parcului de la Sala Sporturilor / Parcul Regele Mihai I al României, și promite să transforme seara într-un spectacol de lumini, mișcare și voie bună. Participarea este gratuită, pe bază de înscriere online.
Această inițiativă vine ca o alternativă energică pentru comunitate și ca o ocazie excelentă de a aduce oamenii împreună prin sport, muzică și o atmosferă relaxată. Neon Night Run nu este o competiție clasică, cronometrată, ci un fun run accesibil tuturor, gândit pentru socializare, sănătate și bucuria de a face mișcare împreună.
Organizatorii îi invită pe participanți să vină echipați în haine cât mai colorate, cu accente fluorescente sau neon, pentru a contribui la energia vizuală a serii. Programul anunțat pe site include adunarea participanților și încălzirea de la ora 20:00, iar startul alergării este programat la 20:30, din zona Turnului de Parașutism.
„Deși a fost nevoie de o reconfigurare a programului sportiv din această perioadă, ne-am dorit să păstrăm întâlnirea cu comunitatea și să oferim oamenilor o experiență specială. Prin Neon Night Run, vrem să aducem împreună alergători, familii, prieteni și toți cei care iubesc mișcarea, într-o seară în care energia bună, culorile și atmosfera relaxată sunt pe primul loc”, au transmis reprezentanții alPHa Running Club.
Evenimentul este deschis tuturor: de la membri ai cluburilor de running și alergători amatori, până la persoane care vor pur și simplu să ia parte la o experiență diferită, într-un cadru prietenos și accesibil. Înscrierea se face online, iar participarea este validată prin biletul gratuit primit pe e-mail. Regulamentul publicat de organizatori menționează că înscrierile sunt deschise până la 11 mai 2026, ora 12:00.
Detalii principale ale evenimentului
Locație: Parcul de la Sala Sporturilor / Parcul Regele Mihai I al României, Ploiești.
Data: 16 mai.
Program orientativ: 20:00 – warm-up și pregătiri; 20:30 – start.
Format: alergare de noapte, tip fun run.
Taxă de participare: ZERO; acces gratuit pe bază de înscriere.
Informații și înscrieri: site-ul oficial al evenimentului funrunning.alphaprahova.ro
Despre Clubul Sportiv alPHa Prahova / alPHa Running Club
Despre Clubul Sportiv alPHa Prahova / alPHa Running Club: alPHa Running Club reprezintă clubul de alergare a Clubului Sportiv alPHa Prahova, un proiect strategic dezvoltat și susținut de Consiliul Județean Prahova. Obiectivul principal al acestui proiect este promovarea sportului de masă și a unui stil de viață sănătos și activ în rândul cetățenilor județului. Prin organizarea de evenimente sportive, antrenamente de grup și inițiative locale, clubul aduce împreună oameni pasionați de mișcare, construind o comunitate unită și dinamică.














