Screenshot

Fiecare apel la numărul unic de urgență 112 trebuie să reprezinte o situație reală, în care intervenția autorităților este necesară. Un apel fals nu înseamnă doar o alarmă nejustificată, ci poate avea consecințe grave, deoarece mobilizează resurse umane și logistice care ar putea fi necesare într-o altă situație, unde viața unei persoane este cu adevărat în pericol.

Polițiștii intervin zilnic în cazuri complexe și urgente, de la victime ale violenței domestice și copii dispăruți, până la accidente grave sau persoane aflate în situații-limită. În astfel de momente, fiecare secundă contează, iar timpul de reacție poate face diferența dintre viață și moarte.

Inspectoratul Județean de Poliție Prahova atrage atenția asupra consecințelor generate de sesizările nereale formulate către structurile de intervenție, prin care sunt raportate în mod fals situații privind persoane aflate în pericol sau evenimente care ar putea afecta grav viața, integritatea corporală ori siguranța publică.

Screenshot

Potrivit datelor furnizate de instituție, în primele patru luni ale anului 2026, la nivelul județului Prahova au fost înregistrate 14.442 de apeluri prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. Dintre acestea, 971 s-au dovedit a fi apeluri false.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, pentru utilizarea abuzivă a serviciului de urgență au fost aplicate tot 971 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 389 au fost avertismente, iar 582 au fost amenzi. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate se ridică la aproximativ 759.000 de lei.

Fiecare dintre aceste sesizări a impus reacția imediată a autorităților. Echipaje de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale și alte structuri operative au fost mobilizate pentru verificarea unor presupuse dispariții, agresiuni, persoane vătămate sau cazuri în care existau suspiciuni privind intenții suicidare ori acte de violență iminente.

Într-unul dintre cazurile recente, polițiștii au fost alertați prin 112 cu privire la o persoană care s-ar fi aflat într-o situație de pericol iminent. Având în vedere gravitatea informațiilor primite, la fața locului au fost direcționate de urgență echipaje de poliție, fiind activate procedurile specifice de intervenție și căutare.

Verificările au arătat însă că sesizarea nu se confirmă. Apelul fusese efectuat de mai mulți minori care au declarat ulterior că au vrut să facă o „glumă”, fără să conștientizeze amploarea consecințelor generate de alertarea falsă a autorităților.

Reprezentanții IPJ Prahova subliniază că astfel de fapte nu pot fi considerate simple acte de teribilism sau gesturi lipsite de importanță. Alertările false determină alocarea nejustificată a resurselor operative și afectează capacitatea de reacție a instituțiilor în situațiile reale de urgență.

Totodată, polițiștii reamintesc că alertarea falsă a organelor specializate de intervenție este sancționată de lege și poate atrage răspunderea contravențională sau chiar penală, în funcție de circumstanțe și de consecințele produse.

Pentru prevenirea unor astfel de situații, autoritățile recomandă utilizarea serviciului 112 exclusiv pentru semnalarea unor urgențe reale, verificarea informațiilor înainte de formularea unei sesizări și adoptarea unui comportament responsabil în relația cu instituțiile de intervenție.

„Un apel fals poate costa o viață”, transmit polițiștii prahoveni, care dau asigurări că vor continua să trateze cu maximă seriozitate toate sesizările privind persoane aflate în pericol și să intervină prompt pentru protejarea vieții și siguranței cetățenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.