Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Apostolache, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției de Poliție Rurală Apostolache, fiind bănuit de comiterea unor fapte de natură penală.
Incidentul a avut loc în noaptea de 29 spre 30 august 2026, în jurul orei 03:30. Polițiștii desfășurau activități specifice pe DJ 102M, la intersecția cu DJ 102C, când au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula din direcția satului Popești către comuna Apostolache.
Potrivit polițiștilor, după oprirea autoturismului, conducătorul auto ar fi părăsit locul destinat șoferului și s-ar fi mutat pe bancheta din spate, încercând astfel să se sustragă verificărilor.
În urma controlului, oamenii legii au stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, întrucât acesta ar fi emanat halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilometru. Rezultatul a indicat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tânărul a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Ancheta a scos la iveală și faptul că autoturismul i-ar fi fost încredințat de un alt tânăr, care, ulterior, ar fi fost depistat la volanul aceluiași autoturism.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea tânărului de 22 de ani pentru o perioadă de 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentat unității de parchet competente, care va analiza oportunitatea dispunerii unei alte măsuri preventive.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului competent, într-un dosar penal, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.
Persoana cercetată beneficiază, pe tot parcursul procesului penal, de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție.












