Primarii comunelor prahovene cu mai puțin de 1.500 de locuitori au discutat, miercuri, 29 octombrie 2026, despre propunerea Guvernului privind comasarea unităților administrativ-teritoriale. Deocamdată, nu a fost luată nicio decizie.
Consiliul Director al Filialei Județene Prahova a Asociației Comunelor din România s-a întâlnit cu primarii comunelor vizate de reforma administrativă, pentru a analiza implicațiile acestei măsuri, iar în urma discuțiilor, edilii au ridicat mai multe întrebări, care vor fi discutate în cadrul Consiliului Director Național.
La discuții au participat președintele ACoR Prahova, Vasilică Diaconu, primarul comunei Măgurele, alături de primarii Adrian Dumitru (Blejoi), Robert Nica (Lipănești), Iulian Bîgiu (Aluniș), Cornel Nanu (Cornu) și Alexandru Vasile (Balta Doamnei). Au fost prezenți și reprezentanții comunelor sub 1500 de locuitori: Jugureni, Tătaru, Salcia, Talea, Cosminele, Lapoș, Călugăreni, Ariceștii Zeletin, Secăria, Boldești-Grădiștea și Cărbunești.

Vasilică Diaconu: „Trebuie să avem răbdare”
Președintele ACoR Prahova a precizat că nu a fost luată nicio decizie, urmând ca mai multe clarificări să vină după ședința Consiliului Director al ACoR, programată vineri, 30 octombrie, la București.
„Este clar că trebuie o reformă administrativă, dar așteptăm decizia Guvernului. Filiala Județeană Prahova a ACoR susține fără echivoc suveranitatea fiecărei comune și așteptăm un calcul strict al Ministerului Dezvoltării. Consider că reducerea de cheltuieli nu este atât de semnificativă încât să merite comasarea comunelor sub 1.500 de locuitori”, a declarat Vasilică Diaconu.
Acesta a subliniat că autoritățile locale așteaptă și oferta Guvernului privind posibilitatea ca aceste comune să accepte voluntar comasarea.
La nivelul fiecărui județ au fost constituite, prin ordin al ministrului Dezvoltării, comisii formate din președinții consiliilor județene, prefecți și președinții filialelor județene ACoR, care vor analiza oportunitatea reformei.
Până la noi clarificări, primarii prahoveni așteaptă o evaluare concretă a impactului financiar și administrativ al măsurilor propuse.



