Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp în comuna Rafov, satul Mălăiești, mobilizând de urgență echipajele de intervenție. La fața locului au acționat pompierii din cadrul Detașamentului 2 Ploiești, care au intervenit cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau trei persoane. La sosirea echipajelor de salvare, toate victimele erau conștiente.

Două dintre persoanele implicate au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare de către echipajele SMURD. Ulterior, autoritățile au revenit cu un update, precizând că și cea de-a treia victimă, care inițial refuzase transportul, a fost în cele din urmă dusă la spital.

Pe lângă acordarea primului ajutor, pompierii au luat și măsurile necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu la locul accidentului.

Cazul a rămas în atenția autorităților, urmând ca împrejurările exacte în care s-a produs accidentul să fie stabilite în urma cercetărilor.

Sursa: ISU Prahova

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.