După ce a plecat, i-am mai simțit prezența de câteva ori, sau de mai multe ori.
Parcă umbra lui era acolo, ori de câte ori un alt bărbat încerca să-i ia locul. Eu nu știusem până atunci că locul acela e cumva amprentat și dacă ei încercau să intre în sufletul meu printr-o ușă doar puțin întredeschisă, apoi miroseau a parfumul lui, mângâiau, sărutau, iubeau ca el și el tot nu erau.
Îmi amintesc de îmbrățișările firești ale unei prime întâlniri, care, în esență, sunt niște simple apropieri ale corpurilor, la acel moment, al cursului unei conexiuni dintre doi oameni… de după despărțirea noastră. Ei bine, ele veneau cu niște flashuri de amintiri ce îi aparțineau lui, și mă făceau să mă desprind repede din strânsoare și să fie de ajuns să înțeleg că vindecarea nu a sosit, pentru mine.
Apoi fugeam cu totul de acel om care nu înțelegea ce se întâmplă, pentru că eram ,,bine”, eram ,,pregătită” să fiu acolo, la întâlirea aceea în acea zi, dar asta era doar la exterior. Îmi cer scuze pentru durerea pe care fără să știu am provocat-o.
Viața mea de atunci, semăna mult cu o rătăcire fără sens, ca o îngrămădeală de oameni într-o piață, iar eu alergam printre ei în nevoia de a găsi un adăpost să mă feresc de furtuna în care mi se afla sufletul.
De oricine mă loveam, intenționat, sau nu, simțeam că mă furnică ceva pe șira spinării, ca un semnal că am răni pe corp și în suflet și că nu sunt pregătită să fiu atinsă de alte mâini, decât ale mele.
De atunci am înțeles că un om, până nu pleacă de tot de la tine din casă, suflet și gânduri, nu va putea fi înlocuit de nimeni altul.
Tot atunci, a fost prima dată când am realizat cât de mult poate iubi o femeie, de la distanță și câtă liniște, detașare și vindecare poate exprima, deși în sufletul ei e zgomot, cu urlete și durere.
Toate astea se întâmplă atunci când unul dintre cei doi pleacă, în timp ce celălalt credea că dragostea era în fireasca ei desfășurare, bine.
Ceea ce vreau să spun, dincolo de toate aceste rânduri este că sunt fericită că am trăit tristețea de atunci, care a venit, după o fericire mare, și care mi-a dovedit faptul că dacă nu iubești în adevăratul sens al ideii de iubire, sunt numai ani pierduți.
Eu am iubit, și am fost iubită și a fost ceva frumos, de povestit, ce s-a sfârșit când trebuia să ia SFÂRȘIT.
Cu drag,
Maria Magdalena Rădulescu
